Retete

Pască cu ciocolată

Niciun comentariu

Cel mai așteptat moment când mă întorceam în noaptea de Înviere acasă, era să mănânc Pască. Știu că în ultimii ani au apărut tot felul de prăjituri care imită tradiționala Pască,ce le poți mânca în orice zi a anului, credeți-mă, le-am încercat pe toate! Dar nimic nu se compară cu Pasca făcută special de Paște. Au trecut patru ani de când n-am mai sărbătorit Paștele acasă, în Romania. Una dintre cele mai frumoase sărbători, cu atât de multe tradiții dragi mie, a fost înlocuită cu o zi liberă de la munca și o masă copioasă. Nu tu pască, nu tu cozonac, ouă roșii sau lumină în Noaptea de Înviere. Fiecare cu tradițiile și obiceiurile lui, eu am fost nevoită să le pot pe ale mele doar în suflet. Dar totuși, m-am gândit că anul acesta ar fi o idee bună să reproduc puțin mirosul proaspăt de Pască (după condiții și posibilități).

Pentru că nu am mai făcut pască până acum, am decis să încerc o rețetă mai modernă. Îmi doresc ca gustul rețetei tradiționale să rămână cel care mă duce mereu cu gândul la zilele când eram cu familia acasă și ne pregăteam de această sărbătoare împreună. Nu știu la voi, dar la mine, parca tot timpul în sâmbăta și duminica de Paste era o vreme superbă, ce prevestea bucuria Învierii lui Iisus și venirea primăverii. Oamenii și natura radiau a fericire. Pe la toate casele mirosea a cozonaci și mirodenii, iar eu aveam parte de îmbrăcăminte nou nouță. Cum  să nu vrei să poți în gând toate aceste amintiri pentru totdeauna?

Înapoi la rețeta mea moderna. După cum am explicat în rândurile de mai sus, din motive personale,  am ales să nu fac rețeta de pască tradițională. Aceasta pe care am făcut-o astăzi este extrem de gustoasă și promit că o va să ducă cu gândul tradițional de pască.

De ce ar trebui să o încercați?

  1. Nu este dificil de preparat
  2. Nu este greoaie sau prea dulce
  3. Își păstrează gustul fraged chiar și după 3 zile.

Așadar, pentru a o prepara aveți nevoie de:

  • Făină albă 200 g
  • Zahăr 240 g
  • Oua 3 buc (1 ou pt blat si 2 pt umplutura)
  • Lapte 200 ml
  • Unt 220 g (sa fie moale, la temperatura camerei)
  • Brânza de vaci 500 g (brânza sa fie moale, dar NU lichida și cremoasa)
  • Praf de copt 10 g
  • Cacao pudra 4 linguri (2 pt blat si 2 pt glazura)
  • Esență de vanilie 1 buc (jumate pt blat si cealaltă jumate pt brânză)
  • Gris de grâu 2 linguri

Umplutura de brânză:

  1. Într-un robot sau blender punem brânză, 100g de zahar, 100g de unt moale, 2 oua, cele 2 linguri de gris și esență de vanilie. Dacă nu aveți robot/blender, le amestecați bine cu o lingura și eventual treceți printr-o sita, să fie cât mai uniforma umplutura de brânză.

Compoziția de cacao:

  1. Într-un alt bol punem 100g de zahar, 1 ou si 100g de unt moale. Amestecam bine cu un mixer.
  2. Adaugăm laptele și mai amestecam putin.
  3. Apoi adaugăm faina, 2 linguri de cacao, vanilie și praful de copt. Amestecăm bine cu mixerul să fie o compoziție uniformă și fără cocoloașe.
  4. Recomandat ar fi folosiți o tava rotundă cu borduri detașabile, cam de 24-26cm diametru. Dar eu n-am avut una, așa că am folosit o oala rotundă. Am pus hârtie de copt să nu se prindă și n-am avut probleme.
  5. Punem jumătate din aluatul de cacao în forma și nivelam bine cu o lingură. (vezi video)
  6. Apoi turnam toată compoziția de brânza și nivelam iar.
  7. Punem și restul aluatului de cacao, și nivelăm cu lingura cât să fie uniform.

Dacă vi se pare că nu aveți destul conținut din cel de cacao, faceți doar 2 straturi – cel de cacao dedesubt și cel de brânză deasupra.

  1. Coacem pasca la cuptor preîncălzit la 180 de grade Celsius (355 Fahrenheit) timp de 40-45 de minute. Nu este o problemă dacă crapă puțin, sau se ridica și la răcire se mai lasă.
  2. Lăsăm pasca să se răcească bine în tavă. Între timp facem glazura.

Glazura:

  1. Într-o cratiță mică punem 40g de zahar, 3 linguri de apa, 2 linguri de cacao, 20g de unt.
  2. O punem pe foc moderat și amestecăm bine cu un tel ca sa nu fie cocoloașe, până se dizolvă complet zaharul și untul. (aprox. 5 minute)
  3. Turnăm glazura peste pască și distribuim uniform cu o lingura pe toată suprafața.

Recomandarea mea:

Lăsați pasca la frigider 2-3 ore până se întărește bine glazura de deasupra.

PS. Pasca nu este foarte dulce, dacă doriți un produs mai dulce, adăugați mai mult zahăr.

Pofta Buna!

Vizualizați video pentru a urmări toți pașii preparări 🙂

 

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Related Articles

Spune-ti parerea...

Prajitura cu morcovi si mere
Tort cu Fructe fără coacere
Meniu
ro_RORomână
en_USEnglish ro_RORomână